Zum rumänischen Sieger bei der Berlinale

Dragi prieteni,

>>>> Portalul cultural LiterNet (http://www.liternet.ro) are placerea sa va
anunte aparitia unei noi e-carti editate de LiterNet:

264. Andreea Valean: Eu cand vreau sa fluier, fluier (teatru)

Piesa aceasta a stat la baza filmului lui Florin Serban, recent premiat
la Festivalul de Film de Berlin.

Toate cartile aparute la editura LiterNet pot fi descarcate gratuit in
format Acrobat Reader (pdf) de pe situl LiterNet, de la adresa
http://editura.liternet.ro

>>>> Pentru a fi anuntati de aparitia noilor carti LiterNet (pentru cei
care nu sint inscrisi pe lista Programului Cultural) e suficient sa
trimiteti un e-mail fara nici un text la
carti_LiterNet-subscribe@yahoogroups.com

>>>> Editura LiterNet (http://editura.liternet.ro) este singura Editura
on-line din Romania publicind in cei peste 8 ani de activitate peste 256
volume ale unor autori romani, maghiari, germani, francezi, catalani,
americani si rusi in prezentari grafice de exceptie. In acest moment
volumele LiterNet au depasit 1.241.500 exemplare descarcate. Volumele
LiterNet sint disponibile gratuit atit cititorilor din tara cit si celor
din strainatate.

<<<<

(Embedded image moved to file: pic01869.jpg)

>>>> Argument:

Un mic regal, cu premiera in 1998

Nu cred ca ma-nsala memoria, insa la momentul scrierii sale, in 1997
probabil, Andreea Valean, autoarea piesei de teatru, era in anul al
doilea la regie. Conform informatiilor de atunci, ideea si subiectul ii
venisera in urma fructificarii fictionale a unei experiente personale.
In timpul studentiei anterioare, la sociologie, avusese de facut un
proiect experimental intr-o casa de corectie. Piesa reprezinta debutul
ei ca autoare si s-a bucurat, la vremea aceea, de un mare succes de
public si de presa, anuntand, in felul ei, o schimbare neta de directie
in dramaturgia momentului.

Au concurat la acest succes doi factori determinanti, ambii plasati in
Targu Muresul sfarsitului de deceniu-mileniu: pe de-o parte, programul
DramaFest al Alinei Nelega, care cuprindea si un festival international
de dramaturgie de ultima ora, dar si o culegere de texte, printre care
si Eu cand vreau sa fluier, fluier. Pe de alta parte, hotararea riscanta
(dar extraordinar de folositoare) a acestei locomotive A inscenarilor de
"new writing" care e regizorul Theodor Cristian Popescu, de a monta cu
tinerii sai studenti in an terminal tocmai acest text. E, in felul lui,
ca si in cazul filmului care tocmai a luat Ursul de Argint la Berlin, un
moment cu totul special, oarecum magic. Fiindca spectacolul i-a lansat
in constiinta publica pe cativa mari actori (artisti), pe-atunci inca
studenti: Sorin Leoveanu (Jupanul), Dan Radulescu (Nepotul), Gabriel
Dumitras (Ursul). Si pe comentatorul muzical al intregii reprezentatii
(remember finalul coplesitor, cu "Somn usor natiune...") colega lor,
actrita si compozitoarea Ada Milea.

Revista ultimaT. Alternative in cultura teatrala, oferea, in primul ei
numar din 1999, un dosar acestui spectacol eveniment, perceput de
redactia de atunci ca varf de lance al unei teatralitati alternative,
despuiate de orice fel de zorzoane. Trei interviuri despre procesul de
creatie al spectacolului le erau dedicate regizorului Theodor Cristian
Popescu, autoarei Andreea Valean (ambele interviuri semnate de
Marie-Louise Semen) si Adei Milea (interviu consemnat de autoarea
acestei cronici intarziate). Imi place sa cred ca regizorul nu exagera
deloc atunci cand, spre finalul convorbirii cu MLS, sublinia ca: "nu o
comedie sau o drama atrage lumea la teatru, ci o piesa care pune o
problema care ii framanta pe oameni acum. Si prin asta nu ma refer la o
problema de tip evenimential, ci la o problema de tip uman. Dovada e ca
(...) la Eu cand vreau sa fluier, fluier, lumea da navala. Iar lumea da
navala, evident, la text".

In anii 1998 si 1999, spectacolul tirgu-muresean a circulat pe la multe
festivaluri, inclusiv la Brasov, la Sibiu si la FNT, si a luat o multime
de premii. Apoi, parte din actori s-au imprastiat. Dar nu e mai putin
adevarat ca, atata vreme cit s-a jucat, s-a jucat cu sala plina. Ar fi
cazul, deci, sa rememoram...

Piesa...

...e de o uluitoare simplitate, dar si de un dramatism continut, lipsit
de orice artificialitate. Pe scurt, o tanara studenta la sociologie
primeste (cu greu) permisiunea de a face un studiu intr-un corectional
de baieti, iar primii trei selectati de conducere in acest scop
corespund, accidental, celor trei "clase" ierarhice ale sistemului de
detentie. Un alpha male, permanent in pozitie de atac, avantajat si de
faptul ca are parinti mai cu carte si mai cu bani, dar si de constitutia
sa aroganta si vanjoasa. Nu-i aflam, ca si celorlalti, niciodata numele,
ci doar porecla de Jupan. Un poltron servil si foarte sensibil, Nepot,
adica din categoria celor care supravietuiesc slujindu-i pe altii;
avantajat in cazul dat de faptul ca stie sa cante foarte bine muzica
populara si e scos periodic pe la petrecerile comandantilor. Si, in
fine, un Urs, adica un nefericit cu minte putina, adus de la tara in
urma unui delict confuz, de care toata lumea isi bate joc (nu moral ci
si fizic). Ca structura caracterologica, un soi de nebun al satului,
frate bun cu Ion al lui Caragiale.

Tanara incearca sa faca niste interviuri calitative cu fiecare dintre
subiecti, numai ca are a se lupta si cu freneticul si insetatul de
putere Jupin, dar si cu nivelul ridicat de adrenalina si testosteron al
intregului grup.

Lucrurile o iau razna, cei trei o iau ostatica pe studenta si il lovesc
pe soldatul de planton, se baricadeaza in "sala de festivitati" si cer
prin radio tot soiul de traznai care sa-i ajute sa evadeze si s-o
stearga in strainatate. Fireste, cer si de mancare, fiindca, previzibil,
nici prin cap nu le trece ca asta e calea cea mai scurta ca sa fie
anihilati. Mor otraviti, sub ochii disperati ai studentei experimentator
care, din pricina angoasei, n-a mancat nimic.

Nici subiectul, nici structura nu sunt foarte originale, insa piesa
Andreei Valean, scurta si clasic construita, are un tempo exceptional si
o poezie continuta in insasi veridicitatea (aproape arhetipala) a
personajelor. Are un dialog bine strans in haturi, nealunecand niciodata
in demonstrativ sau liric, si ofera fiecarui actor o partitura egala, de
mare forta. Incredibil, aproape, pentru un debut, piesa se citeste, si
acum, dupa peste un deceniu (spre demolarea suspiciunilor de localism si
mizerism voit, lansate de carcotasii de serviciu din epoca) cu sufletul
la gura. Ca sa citez titlul interviului Andreei Valean din revista
suspomenita, autoarea n-a dorit decat "ca spectatorului sa-i fie mila".
Iar el, spectatorul,...

Spectacolul

Punerea in scena respecta cu rigurozitate simplitatea ascetica a
textului. Spectatorii stateau pe doua siruri, fata in fata, pe cateva
siruri de gradene, iar spatiul de joc, organizat ca o camera de studiu,
se afla pe culoarul dintre cele doua randuri. In laterale, doi pereti
masca, naturalisti, intr-unul o fereastra si televizorul mereu inchis cu
lacat, in celalalt usa. La mijloc, cateva masute aliniate, pe care
Jupanul le reordona frenetic, in momentul de climax-revolta.

Intreaga constructie regizorala se baza exclusiv pe actor si pe lumini,
secondata cu maiestrie de glasul si chitara Adei Milea, plasata pe
gradena cea mai inalta din latura stanga, in mijlocul publicului, astfel
incat, in foarte specialele momente in care intervenea, muzica si
versurile sale pareau ca pleaca direct din pantecul asistentei.

Foarte tinerii actori aveau un control fascinant asupra centrului de
greutate al spatiului de reprezentatiei, tanara studenta, in raport cu
care isi organizau, cu o spontaneitate si cu o dinamica a expresiei cu
totul neobisnuite, universul de relatii si reactii. Fiecare rol era
exploatat la virgula si la tacere, in adancimea intentiilor si chiar
confuziilor launtrice, intr-un carusel de recitaluri pe cit de
antrenant, pe atat de natural. Realitatile sordide ale incarcerarii se
amestecau, cu o gratie greu de presupus, cu naivitatea adolescentina,
visurile, renuntarile si sperantele copilaresti, fiecare actor
dezvoltand pe nesimtite vocatia tragica a personajului propriu.

Un mic regal, cu un raspuns entuziast, indragostit, din partea unei noi
generatii de spectatori. Fideli pana la capat propunerii, regizorul,
actorii si autoarea au facut chiar si o reprezentatie cu discutii, in
penitenciarul de la Targu Mures. Ceea ce, in vremea cu pricina, era inca
pionierat. Cine s-ar fi gandit, insa, atunci, ce soarta ciudata va avea
acest text?

(Miruna Runcan)

Lectura placuta!

Cu multumiri si prietenie,
Redactia LiterNet (Gusztav Demeter, Geta Rossier, Delia Oprea, Iulia
Tomescu, Laura Coman, Mihaela Iancu, Dora Ionescu, Razvan Penescu)
http://www.liternet.ro

VA RUGAM SA TRANSMITETI ACEST ANUNT TUTUROR PRIETENILOR PASIONATI DE
LITERATURA. VA MULTUMIM!
__________________________________________________________
The information transmitted is intended only for the person or entity to
which it is addressed and may contain confidential and/or privileged
material. Any review, retransmission, dissemination or other use of, or
taking of any action in reliance upon, this information by persons or
entities other than the intended recipient is prohibited. If you
received this in error, please contact the sender and delete the
material from any computer.

[Non-text portions of this message have been removed]

Switch to: Text-Only, Daily Digest • Unsubscribe • Terms of Use