Ana Agopian, Carmen Mezincescu, Oana Rasuceanu, Iulia Rugina: Buna

Portalul cultural LiterNet (http://www.liternet.ro) are placerea sa va

anunte aparitia unei noi e-carti editata de LiterNet:

In dimineata de dupa Oscaruri, lansam un scenariu (de scurtmetraj):

227. Ana Agopian, Carmen Mezincescu, Oana Rasuceanu, Iulia Rugina: Buna

Cristina! Pa Cristina!

>>>> ATENTIE! De astazi am introdus posibilitatea de a comenta

articolele de la LiterNet. Pentru a introduce un comentariu trebuie sa

va creati un cont de utilizator. De asemenea, pentru a descarca o carte

in prima saptamina de la aparitie, trebuie sa va creati un cont de

utilizator. Crearea contului de utilizator e gratuita.

Toate cartile aparute la editura LiterNet pot fi descarcate gratuit in

format Acrobat Reader (pdf) din situl Liternet, de la adresa

http://editura.liternet.ro

>>>> Pentru a fi anuntati de aparitia noilor carti LiterNet (pentru cei

care nu sint inscrisi si pe lista Programului Cultural) e suficient sa

trimiteti un e-mail fara nici un text la

carti_LiterNet-subscribe@yahoogroups.com

>>>> Editura LiterNet (http://editura.liternet.ro) este singura Editura

on-line din Romania publicind in cei 5 ani de activitate 226 volume ale

unor autori romani, maghiari, germani, francezi, catalani si rusi in

prezentari grafice de exceptie. In acest moment volumele LiterNet au

depasit 777,000 de exemplare descarcate. Volumele LiterNet sint

disponibile gratuit atit cititorilor din tara cit si celor din

strainatate.> Argument:

"Buna Cristina! Pa Cristina!" e un filmulet de o delicatete

coplesitoare, filmat in alb-negru, oarecum patinat de timp, in care o

adolescenta ce doarme inca cu papusile si cu caietele de amintiri sub

cap, descopera dragostea" (aperiTIFF, 4 iunie 2006)

"No one is her chain" sau reconstructia unui sentiment

Greu de facut abstractie de faptul ca avem de-a face cu un text

scris de patru femei - ca femeie, nu pot sa-mi abtin curiozitatea despre

cum ar comenta un barbat scrierea de fata. Mi-a placut la prima lectura,

si la a doua, probabil si acum, cand am recitit-o a nu stiu cata oara

pentru a-i scrie o prezentare. Ca sa reiau un cliseu, as putea spune

chiar ca m-am regasit in ea, asta inseamna de fapt ca mi-a placut. Un

sentiment mai curand amar, caci am perceput-o la modul trist inca de la

inceput. Admir multe scriitoare, totusi de placut in sensul de placere

nu mi-au placut cu adevarat decat cartile unor barbati. Iata un gand

care imi vine acum pentru intaia oara: ca sa iti poata placea ceva,

trebuie sa te relaxeze, ca sa te relaxeze, trebuie sa te ajute sa

evadezi din tine, ca sa te ajute sa evadezi din tine trebuie sa iti fie

cumva strain, diferit. Si nu am sa insist asupra faptului ca o femeie

este de cele mai multe ori diferita la nivelul palpabil al sufletului de

un barbat.

Cristina din sceneta imi aminteste mult de mine la o varsta pe

care nu mi-o iubesc - varsta ei. Prima indragosteala, caci mai tarziu

vom conveni cu toatele ca nu merita sa o numim prima dragoste. Un

sentiment de care ne amintim cu zambetul pe buze, ca sa nu recunoastem

ca de fapt ne provoaca amaraciune. Cate iubiri de la treisprezece ani

dureaza, sau macar devin fapt? Cel mai adesea nici una. Noi, fetitele

crescute mari, ii vom zambi lui Tudor (numele pe care Cristina nu il va

uita niciodata si, probabil, va evita cu delicatete sa il dea copiilor

ei) de la distanta timpului care ne separa, de dupa geamul noii camere

in care locuim. Finalul scenetei, ultima secventa. Final deschis, pentru

o iubire copilareasca cu final inchis. Ca un cititor cu parti pris ce

sunt, nu m-am intrebat ce s-ar fi putut intampla cu ei, dupa un timp -

asta mi se pare sa conteze cel mai putin, ceea ce inseamna mai putin

decat deloc. Ca fetita devenita adolescenta, va spun ca iubirea

Cristinei nu putea dura asa, era insuportabila, umilitoare, de

neingaduit. Trebuia sa treaca in altceva, pentru ca altfel... Asa se

face ca Tudor ii apare vizavi (aici s-ar potrivi mai bine un cuvant

hibrid, romano-frantuzesc, "vis a vis"), se uita la ea, o recunoaste, ii

zambeste. Deci - happy end? Nu. E vis ceea ce ea vede pe geam? Nu,

oricat ar fi de miraculos, e chiar Tudor. De fapt, despre miracol este

vorba, despre ceea ce devin iubirile noastre de fetite, despre locul

unde ni se duc visele dupa ce ne trezim, dupa ce ne decidem sa le uitam,

daca nu au fost tocmai placute. Si indraznesc sa spun ca niciodata

primele iubiri ale unei fetite nu vor fi amintiri placute, pentru ca

sexul feminin face in general lucrul acesta, se indragosteste cu

adevarat pentru intaia data pe la treisprezece ani. Fiind vorba de o

initiere mai curand dureroasa, nu poate dura, iar ea, Cristina, nu va

trece mult si se va ridica din propriul plans de pe covor, pentru a se

muta intr-o casa noua, de la fereastra careia ii va zambi lui Tudor,

care va veni spre ea, zambindu-i la randul sau. Final neasteptat:

dragostea trebuie sa fie fericita sau nu va fi deloc; durerea va fi

convertita in altceva sau ne va anihila. La fel de crud ca lupta pentru

existenta. Si atunci nu avem oare dreptul sa ne intrebam unde sau cand e

de fapt iubire? In suferinta initiala, pe care o datoram pentru

totdeauna inaccesibilului Tudor sau in ceea ce putem spera ca e un

sentiment reciproc, care ne va reda demnitatea? Un lucru e insa cert:

Cristina il iubeste pe Tudor, Cristina il va duce pe Tudor cu ea in

viata ei, oriunde se va muta. Daca asculta un cantec de Chris de Burgh

atunci cand se indragosteste de Tudor, s-ar putea ca mai tarziu, cand ii

regaseste privirea de la pervazul geamului din camera ei noua, sa se

identifice mai curand cu fata din cantecul lui Reamon...cos' she'd say,

it's Ok, I got lost on the way, but I'm a supergirl, and supergirls

don't cry…And then she'd say that nothing can go wrong. When you're in

love, what can go wrong? And then she'd laugh the nighttime into day,

pushing her fear further long… You can see in her eyes that no one is

her chain…