 Teatru
5 piese de teatru
George Cocos, Alexandra Felseghi, Cornelia Iordache, Maria Manolescu, Mariana Starciuc
› Intra pe pagina editurii pentru a descarca volumul
Argument:
Dupa stiinta mea, nu exista un loc in Romania unde sa se desfasoare o rezidenta pentru autorii dramatici cu o tinta atat de bine definita si un confort de creatie atat de atent urmarit ca Drama 5 a Reactorului clujean. Ceea ce face in doi ani masteratul de scriere dramatica al Universitatii de Arte din Targu-Mures (si acesta unic in felul sau) - anume legatura imediata cu scena, verificarea la cald a textului si permanenta conectare la cei care aduc pagina pe scena, implicarea concreta si directa a autorului in ceea ce prinde viata prin intermediul actorilor si al regizorilor - rezidenta Drama 5 o face la modul intensiv, intr-o vara, fierbinte pentru toti cei care nu se odihnesc si n-au parte de linistea celor pe care nu-i chinuie talentul. Nu intamplator am ales aceasta sintagma, luand-o ad litteram si trecand peste subintelesul ironic, pentru a pune in lumina efortul unei maini de oameni care stau vara intr-un Cluj somnolent, plin de praf si toropit de caldura, pentru a deschide o usa, a acorda o sansa, a creste si dezvolta talentul in teatru, incluzand dramaturgul printre practicienii scenei.
M-am intrebat de fiecare data, plina de admiratie, ce-i impinge pe cei de la Reactor sa actioneze intr-un desert al prejudecatilor fata de text si de rolul autorului dramatic, o meserie care e echivalata cu un hobby, caci toata lumea poate sa scrie, nu? Ei bine, nu. Nu toata lumea poate sa scrie si, mai ales, nu oricine poate sa scrie pentru scena. Dar cum o faci? Care sunt calitatile care te deschid spre dialogul dramatic? Cum se elibereaza, testeaza, confirma talentul? Cum stii daca ai talent? Sau, macar, stii vreodata asta? Cateva intrebari riscante, la care nu exista un raspuns pe masura, ci doar nelinistea cautarii, lipsa garantiilor ca "vom produce", ca "vom avea texte mari", ca "vom da lovitura". Nelinistea e, pentru "reactori", normalitatea. Ei sunt permanent in cautarea talentului care nu se hraneste din certitudini, ci din explorarea agitatiei interioare a expresiei care cauta sa se nasca. In scena, ca si in pagina.
O neliniste vizibila, cuprinzatoare si reala, care se extinde si in temele si subiectele abordate de autorii dramatici care au participat, dupa o selectie destul de exigenta, la a treia editie a Drama 5. Nelinistea acelui "ce se intampla cu noi", din piesa Mariei Manolescu la centenar. oda, in care plecaciunile in fata unui trecut pe care nu-l cunoastem, dar il sarbatorim ascultatori, sunt echivalate cu centenarul unei bunici a carei viata lipsita de exemplaritate duce, inerent, catre lipsa de exemplaritate in prezent, a progeniturilor ei. Sau nelinistea din textul docu-fiction al Marianei Starciuc Ta/ra(z)boi, care trateaza realitatea mizerabila a razboiului din Transnistria, o lupta pe cat de reala, pe atat de imaginara. Sau nelinistea Alexandrei Felseghi in textul documentar Nu vorbim despre asta, in care personajele vorbesc, totusi, despre traume si intamplari care le configureaza destinul, despre indiferenta si tortura conditiei de alteritate, intr-o societate care masoara si echivaleaza conditia umana cu instrumentele procustiene ale normalitatii statuate. Nelinistea din piesa lui George Cocos, Ce mi-a trebuit mie sa chiulesc?, in care un incident comun, evadarea intr-un spatiu misterios al unei case bantuite, ne arunca in vietile unor adolescenti care, din nevoia de fronda, descopera, ambiguu, limita paranormalului. Nu in ultimul rand, nelinistea Corneliei Iordache, fata de cazul demonizarii unei adolescente in cautare de raspunsuri la propria viata, in Pauze de respiratie.
Dupa fiecare rezidenta, textele sunt prezentate in lecturi scenice, dupa care unul din ele este produs. Dar in nici una din cele trei editii Drama 5 la care am participat ca tutore, nu s-a intamplat ca, din piesele rezultate, sa nu mai fie macar una produsa - nu imediat, dar in urmatoarea (scurta) perioada de timp. A fost cazul piesei lui Gabriel Sandu, Tatal meu preotul, produsa de doua ori in urmatorul an, dupa ce la Reactor s-a optat pentru textul Alexandrei Pazgu, Proteine fluorescente. A fost cazul piesei Love me tinder a lui Katalin Gyorfi, produsa tot la Reactor, cronologic dupa Strainatatea nu e o joaca de Alexandra Voivozeanu. Si, anul acesta, in 2018, piesa Ta/ra(z)boi de Mariana Starciuc, castigatoare a concursului Focus. Drama.Ro a fost produsa de teatrul din Satu-Mare, dupa ce la Reactor a fost aleasa piesa Mariei Manolescu, la centenar. oda.
Daca e sa privim, asadar, in mod concret realizarile dupa aceste rezidente, trebuie sa punem la socoteala descoperirile in procesul de lucru, cresterea motivationala si experienta de imbogatire pe care au traversat-o autorii dramatici. Concret, putem observa ca au aparut cateva texte importante si alte cateva sunt in lucru. Caci munca dramaturgului nu se termina decat la scena si, adesea, nici acolo. Un text e in viata cel putin atat cat autorul sau e in viata. Si, nu de putine ori, el este o platforma de lansare pentru alte texte, pentru alti dramaturgi. Caci un teatru fara dramaturgi este un teatru mort, mimat, fara coloana vertebrala. Iar nelinistea si chinurile nu sunt altceva decat dovada faptului ca suntem in viata.
***
 Ce mi-a trebuit mie sa chiulesc? de George Cocos
Ce mi-a trebuit mie sa chiulesc? este o piesa de teatru bazata pe o legenda urbana din orasul natal al autorului. Patru elevi de liceu chiulesc de la ore si isi dau intalnire intr-o casa din apropierea incintei de invatamant. In respectivul spatiu se intampla fenomene cel putin ciudate, care tin de paranormal. In acelasi timp, textul trateaza si punctul de vedere al adolescentilor in ceea ce priveste chiulul sau dezinteresul pentru anumite materii din programa scolara.
Nu vorbim despre asta de Alexandra Felseghi
Nu vorbim despre asta e povestea unei generatii spusa pe 4 voci. O generatie care s-a trezit adulta peste noapte, fara vreun manual de utilizare a vietii. E vorba despre acei oameni care s-au nascut undeva in anii '80, au copilarit in '90, au avut primele telefoane mobile la inceput de 2000 si erau deja la facultate cand Romania a intrat in UE. Textul e o confesiune a descoperirii de sine, in contextul unei societati in schimbare, cu modele indoielnice. Nu vorbim despre asta insumeaza toate acele subiecte incomode, evidente, trecute sub tacere la masa in familie, pe care parintii le evita, iar copiii lor adolescenti le asimileaza incercand sa se accepte.
Pauze de respiratie de Cornelia Iordache
Disparitia unei adolescente constituie subiectul cercetarilor realizate de o echipa de jurnalisti. Marturiilor familiei si cunoscutilor, precum si jurnalul fetei, contureaza o lume sugrumata de nelinisti, care traieste iluzia ca fuga reprezinta o solutie.
la centenar. oda de Maria Manolescu
La fel ca Romania Mare, Anuta implineste 100 de ani. Familia reunita incearca sa-i aduca un omagiu, numai ca vechile lor conflicte se intetesc si mai tare. Prins intre vocile dezbinate si discursurile paralele din jurul lui, Toma, stranepotul, incearca sa gaseasca un sens.
"Se celebreaza mult unitatea in 2018, dar daca ne uitam in jur, inclusiv la familiile noastre, nu suntem deloc uniti. In acelasi timp, vad in copiii de azi mai multa inteligenta emotionala si mai putina incrancenare decat la generatiile precedente. Iar acesta mi s-a parut un lucru important de celebrat, chiar si intr-o mica parabola despre tara noastra ca o familie care se cearta la ceas de sarbatoare." (Maria Manolescu)
Tara(z)boi de Mariana Starciuc
Actiunea piesei se desfasoara in timpul razboiului de pe Nistru (1992), unul al intereselor marilor puteri carora le cad jertfa fie bastinasi nevinovati, fie mercenari veniti, fara cunostinta de cauza, din puscariile Rusiei. Intreg taraboiul piesei se concentreaza in jurul unei colectivitati moldovenesti, care, prin lozinci si declaratii false, prin asa-numitele actiuni "in numele salvarii tarii", profita de conflagratie, compromitand astfel ideile de patriotism, de valori nationale si general-umane. Totodata, autoarea urmareste destinele catorva personaje pacifiste, care iubesc, sunt responsabile, spera, destine, ce ating, intr-un final, tragicul.
(Alina Nelega)
|
Recent comments